Călin Georgescu, DIICOT și întrebarea care s-a întors: cine trebuie, de fapt, să-l „elibereze”?

 

În urmă cu câteva zile am publicat articolul „Călin Georgescu și «dosarul politic»: eu de ce n-am unul?”

Am încheiat atunci cu două întrebări. Una pentru Călin Georgescu: ce s-a întâmplat concret cu faptele și cu banii despre care vorbește dosarul? Și una pentru DIICOT: de ce a trecut atât timp între plângere și perchezițiile din septembrie 2026?

Am spus și ceva foarte simplu: Dacă DIICOT răspunde, public răspunsul.

A răspuns. Așa că îl public.

Pentru că atunci când ceri transparență altora, ar fi puțin caraghios să ascunzi răspunsul când nu-ți convine sau când complică povestea.

DIICOT răspunde: dosarul nu a stat pur și simplu într-un sertar

Răspunsul oficial este datat 29 septembrie 2026.

DIICOT precizează că plângerea penală a fost înregistrată la Structura Centrală la 27 mai 2024, iar la 30 mai 2024 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem. Raspuns DIICOT

Aici apare deja prima informație nouă față de ceea ce știam când am scris articolul precedent.

Mai important este însă ce spune instituția despre cei peste doi ani de cercetări.

DIICOT afirmă că durata a fost determinată de complexitatea cauzei, de verificarea unor operațiuni financiare realizate prin entități din mai multe jurisdicții și de necesitatea obținerii unor date și probe prin cooperare judiciară internațională. Raspuns DIICOT

Mai apare o informație pe care nu o aveam: alte trei cauze au fost reunite la dosarul principal.

Asta, spune DIICOT, a presupus analizarea și coroborarea unui volum suplimentar de probe. Raspuns DIICOT

Deci la întrebarea mea: „Au stat procurorii cu dosarul în sertar sau au lucrat la el?” avem acum măcar un răspuns oficial.

DIICOT spune că au existat verificări financiare internaționale, cooperare judiciară și alte trei cauze conexate.

Este acesta răspunsul complet? Nu. Este însă mult mai mult decât aveam atunci.

O întrebare rămâne fără răspuns

Am întrebat și dacă Călin Georgescu fusese citat sau audiat anterior în acest dosar.

Aici DIICOT spune că nu poate comunica informația, din cauza stadiului cercetărilor. Raspuns DIICOT

La fel și în privința perchezițiilor din septembrie 2026.

Instituția spune că ele au fost dispuse în funcție de evoluția cercetărilor și probatoriul administrat până atunci, dar că elementele concrete care le-au justificat nu pot fi făcute publice deoarece divulgarea lor ar putea afecta ancheta. Raspuns DIICOT

Corect. O anchetă penală nu se face pe blogul meu. Și nici la televizor.

Dar tocmai aici ajungem la partea interesantă.

Între timp, lucrurile s-au schimbat

Când am publicat primul articol, Tribunalul București refuzase arestarea preventivă cerută de DIICOT și îl plasase pe Călin Georgescu sub control judiciar.

Am scris atunci: procurorul cere, judecătorul poate spune nu.

Între timp, DIICOT a contestat.

Iar pe 29 septembrie, Curtea de Apel București a admis contestația și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu. Hotărârea este definitivă.

Asta nu înseamnă că Georgescu este vinovat.

Repet, pentru cine citește doar propozițiile care îi convin: nu înseamnă că este vinovat.

Arestarea preventivă nu este condamnare.

Procesul penal continuă, acuzațiile trebuie probate, apărarea trebuie ascultată, iar prezumția de nevinovăție rămâne.

Dar înseamnă ceva foarte important pentru discuția de mai jos: Călin Georgescu nu este ținut în arest pentru că așa a decis un partid.

Și nici pentru că așa a decis Guvernul.

A decis o instanță.

Și atunci urcă George Simion la tribuna Parlamentului

Pe 30 septembrie, în timpul ședinței pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureșan, George Simion a spus că AUR nu va vota nicio altă variantă de Guvern până când Călin Georgescu nu va fi eliberat și nu i se va face dreptate.

Și aici mi se blochează puțin logica.

Nu pentru că AUR trebuie să voteze un anumit Guvern. Nu trebuie.

Un parlamentar poate vota pentru. Poate vota împotrivă. Poate considera un program prost, un premier nepotrivit sau o majoritate dezastruoasă.

Constituția spune chiar că deputații și senatorii sunt în serviciul poporului și că mandatul lor este reprezentativ.

Dar întrebarea mea este alta: cine este acel „voi” care trebuie să-l elibereze pe Călin Georgescu?

Guvernul? Parlamentul? Președintele? PNL? PSD? USR? UDMR?

Pentru că aici Constituția României devine enervant de clară.

Există ceva numit separația puterilor în stat

Articolul 1 alineatul 4 din Constituție spune că statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor: legislativă, executivă și judecătorească.

Iar articolul 124 spune și mai simplu: judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Codul de procedură penală spune cine poate lua măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale: judecătorul.

Procurorul poate solicita măsura. Judecătorul decide.

Exact asta s-a întâmplat aici.

DIICOT a cerut. Prima instanță a refuzat. DIICOT a contestat. Curtea de Apel a decis arestarea.

Poți critica decizia. Poți spune că este greșită. Avocații o pot combate prin mijloacele prevăzute de lege. Poți protesta în fața arestului. Poți considera întreg dosarul nedrept.

Toate acestea pot exista într-o democrație.

Dar Guvernul nu poate da telefon instanței să spună: „Eliberați-l, că altfel nu ne trece învestirea.”

Cel puțin nu în România pe care o descrie Constituția.

Și atunci ce înseamnă condiția lui George Simion?

Aș fi atent cu termenul „șantaj”.

Este și infracțiune în Codul penal, iar eu nu am nici competența și nici probele să spun că declarația lui George Simion întrunește elementele unei asemenea infracțiuni.

Dar politic lucrurile pot fi descrise fără floricele: liderul unui partid parlamentar condiționează votul pentru formarea Guvernului de punerea în libertate a unei persoane aflate în arest preventiv prin hotărârea unei instanțe.

Și atunci întrebarea mea devine incomodă: cum ar trebui îndeplinită această condiție fără ca politicul să intre exact peste justiția pe care spune că vrea s-o corecteze?

Dacă mâine majoritatea parlamentară ar spune: „Votăm Guvernul numai dacă judecătorul îl ține pe Georgescu în arest”, aș avea aceeași problemă.

Justiția nu devine independentă doar atunci când verdictul ne place.

Călin Georgescu are drepturi. Și trebuie să le aibă.

Are dreptul la apărare. Are dreptul la prezumția de nevinovăție. Are dreptul ca probele împotriva lui să fie verificate. Are dreptul să conteste acuzațiile. Are dreptul ca judecătorul să nu primească ordine politice.

Inclusiv — și aici e partea pe care poate o uităm — ordine politice favorabile lui.

Pentru că independența justiției nu înseamnă: „nu vă atingeți de omul meu”.

Înseamnă: nu vă atingeți de judecător.

Nici când vreți să-l condamne. Nici când vreți să-l elibereze.

Răspunsul DIICOT nu închide dosarul. Dar închide o scuză.

Eu am întrebat de ce au trecut mai bine de doi ani până la percheziții.

Instituția a răspuns: anchetă financiară în mai multe jurisdicții, cooperare internațională, trei alte cauze reunite la dosarul principal. Raspuns DIICOT

Putem considera răspunsul insuficient. Putem cere mai mult atunci când ancheta o va permite.

Dar nu mai putem spune cinstit că DIICOT n-a oferit nicio explicație.

A oferit-o.

Acum rămân probele. Și instanța.

Iar eu rămân cu încă o întrebare

George Simion are tot dreptul politic să voteze împotriva oricărui Guvern.

AUR are tot dreptul să considere că Siegfried Mureșan nu trebuie să fie premier.

Dar dacă votul pentru Guvern este condiționat de „eliberarea” unui inculpat aflat în arest preventiv, vreau să înțeleg mecanismul.

Cine trebuie să-l elibereze?

Și mai ales: prin ce procedură constituțională?

Pentru că dacă răspunsul este „politicul trebuie să determine justiția să facă asta”, atunci avem o problemă mult mai mare decât Călin Georgescu.

Avem exact problema despre care vorbim atât de des și pe care, aparent, o observăm doar când ne convine: separația puterilor în stat.

Călin Georgescu poate fi achitat. Poate fi condamnat. Dosarul se poate confirma. Dosarul poate cădea. Nu știu.

Și tocmai pentru că nu știu, vreau ca răspunsul să vină din probe și din instanță.

Nu de la tribuna Parlamentului. Nu dintr-un sondaj. Nu dintr-un slogan. Și nici din simpatiile mele.

Dacă vrem justiție, hai s-o lăsăm să fie justiție inclusiv atunci când nu ne place ce decide.

P.S. — Acum aștept răspunsurile

Am trimis întrebările către cei care pot și trebuie să răspundă: oameni politici, Parlament, instituții din justiție, autorități ale statului și organizații relevante.

Nu le-am cerut comunicate de lemn și nici lecții despre cât de bine funcționează instituțiile. Le-am cerut răspunsuri punctuale la afirmații punctuale.

Dacă „dictatură”, „abuzuri” și „poliție politică” sunt acuzații susținute de fapte, vreau să văd faptele. Dacă sunt acuzații false, exagerate sau scoase din context, vreau să văd răspunsurile celor vizați.

Pe scurt: am pus întrebările. Acum e rândul lor.

Răspunsurile primite vor fi publicate separat, inclusiv atunci când mă contrazic. Iar dacă nu vine niciun răspuns, și tăcerea rămâne o informație. Cititorul va trage singur concluziile.

Pentru transparență, am publicat separat și lista celor 30 de persoane, instituții și organizații cărora le-am solicitat un punct de vedere sau drept la replică în legătură cu întrebările ridicate de acest articol.

Lista completă poate fi consultată aici.