Ionel Balica — Părerolog de serviciu

  Avem energie, pământ, oameni care muncesc și bani pentru investiții. Dar avem și un talent aparte: să le administrăm separat, de parcă n-ar avea nicio legătură între ele. Finanțăm panouri fotovoltaice, construim depozite, modernizăm drumuri, sprijinim agricultorii și încurajăm întreprinderile mici. Fiecare program are instituția lui, bugetul lui și raportul lui de realizări. La final, contabilizăm banii cheltuiți și obiectivele inaugurate. Mai rar întrebăm câtă valoare economică a rămas efectiv în comunitate și câte dintre investiții se pot susține singure. România de mâine – Proiecte pentru comunități Ofer gratuit primăriilor analize, idei de dezvoltare locală și identificarea posibilelor surse de finanțare. Descoperă inițiativa și solicită sprijin. Pornind de la propunerea mea privind Programul Național Energie–Dezvoltare Rurală , vreau să dezvolt ideea unui model integrat, în care energia produsă local susține serviciile publice, agr...

  România are soare, case, acoperișuri și oameni. De ce n-am transforma toate acestea într-o industrie care produce energie, locuri de muncă și bani pentru România? Vorbim despre scumpirea electricității, importuri energetice, investiții și miliarde de euro din fonduri europene. Construim parcuri fotovoltaice, discutăm despre independență energetică și despre cât ne costă tranziția verde. România de mâine – Proiecte pentru comunități Ofer gratuit primăriilor analize, idei de dezvoltare locală și identificarea posibilelor surse de finanțare. Descoperă inițiativa și solicită sprijin. Dar eu am o întrebare mai simplă: de ce să începem prin a ocupa terenuri noi, când avem deja milioane de acoperișuri care ar putea produce energie? Și încă una: dacă tot investim miliarde în panouri și baterii, de ce să nu producem în România cât mai multe dintre echipamentele necesare? Nu propun o nouă campanie de subvenții, în care statul împarte bani, firmel...

  Am și eu aventurile mele zilnice spre locul de muncă. STB, București, oameni, telefoane și suficient timp cât să-ți vină idei pe care nu le-ai comandat. De câteva zile, oricât aș fi de scufundat în gândurile mele, mă scoate din ele același obicei prost al unora: telefonul dat la maximum. Știu, s-au inventat căștile fără fir. Dar probabil n-a ajuns vestea peste tot. Și uite așa particip și eu, fără să vreau, la TikTok-ul altora. Iar în ultimele zile aud repetându-se aceeași poveste: „Ceaușescu a achitat datoria externă a României.” După care vine inevitabil concluzia admirativă: „Băi, avea patru clase, dar l-a dus capul!” Și pentru că telefonul omului e dat suficient de tare cât să beneficiez și eu de abonamentul lui la TikTok, aud povestea nu o dată, ci iar și iar. Atât de des, încât începe să semene cu perioada gemurilor și compoturilor, când Lidl îți spune până și în somn că zahărul Furnicuța e redus cu 30%. Și aici începe problema mea. Eu am prostul obicei să pun întrebări. ...

  Am întrebat unde se termină declarația politică și unde începe presiunea asupra justiției. Am primit un răspuns de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Un răspuns important, dar care, în loc să stingă discuția, o face și mai interesantă. Punctul de plecare a fost declarația lui George Simion din Parlament: AUR nu va vota „nicio altă variantă de guvern” până când Călin Georgescu nu va fi „eliberat” și nu i se va „face dreptate”. Declarația a fost făcută pe 30 septembrie, în ședința pentru învestirea Guvernului Mureșan. TVR Info ÎCCJ îmi răspunde că, în ultimul an, constată un fenomen „dăunător statului de drept”, în care oameni politici și grupuri de presiune fac declarații despre activitatea instanțelor, iar asemenea comportamente sunt „de natură să genereze o presiune nelegitimă asupra instanțelor”. Până aici, destul de clar. Numai că exact aici începe ceața. „Până nu îl eliberați.” Bun. Cine? Formularea lui George Simion are o problemă pe care răspunsul instituțional nu o l...

  Când am publicat articolul „Drept la replică: din turnul de fildeș la firul ierbii. Știm ce vrem de la școală. Dar știm dacă se întâmplă?” , întrebarea mea era destul de simplă: dacă spunem că școala trebuie să-l ducă pe copil de la predare la înțelegere și apoi la aplicare , cum știm că acest lucru se întâmplă în realitate? Nu în programă. Nu în metodologie. Nu într-un PowerPoint frumos. În clasă, cu elevul concret.  Am primit între timp un răspuns de la ARACIP — Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar . Și trebuie spus din capul locului ceva ce poate strică puțin povestea celui care așteaptă să mă iau de instituții din reflex: răspunsul este serios . Nu este clasicul „vă mulțumim pentru interes, problema semnalată se află în atenția noastră”. ARACIP explică ce verifică, cum verifică și mi-a trimis inclusiv fișa folosită în evaluarea activității didactice. Răspunsul integral al ARACIP, împreună cu documentele transmise, poate fi consultat...

  Bunica mea avea o vorbă simplă: „Fiecare trage jar pe turta lui.” N-avea studii de politologie, consultanți sau strategii de comunicare, dar dacă ar fi urmărit ieri Parlamentul probabil ar fi spus că nu s-a schimbat mare lucru. Doar că acum turtele se numesc PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, reformă, anticipate, stabilitate și, bineînțeles, „interes național” . Formal, să fim corecți, ieri s-au votat un Guvern și un program de guvernare. Cabinetul Siegfried Mureșan avea nevoie de 233 de voturi și a primit 182 pentru și 15 împotrivă . PSD a fost prezent, dar nu a votat, iar AUR nu a participat la vot. Guvernul a căzut. Numai că programul de guvernare aproape că a devenit personaj secundar. În prim-plan au rămas din nou partidele, strategiile lor și explicațiile despre motivul pentru care ceilalți sunt problema. Exact aici începe deranjul meu. Grindeanu, salvatorul. Dar de unde vine salvatorul? Sorin Grindeanu ne spune acum că România trebuie scoasă din criză și că PSD este pregătit să-și...