Ionel Balica — Părerolog de serviciu

  Am publicat acum ceva timp un articol cu un titlu suficient de nesimțit încât să merite măcar o înjurătură: „Cea mai profitabilă meserie din România: politica.” Și, pentru că nu-mi place să vorbesc doar cu pereții internetului, am trimis articolul și către oameni din politică. Nu unuia. Nu aceluiași partid. Nu doar celor pe care îi simpatizez sau celor pe care îi antipatizez. Emailurile au ajuns. De citit, s-a citit. Oho. De răspuns? Liniște. Probabil n-au avut timp. Au mers pe burtă. Că-i apa mică. Expresia nu-mi aparține, dar descrie impecabil o metodă românească de rezolvare a problemelor incomode: nu răspunzi și aștepți să treacă. Politica struțului, varianta parlamentară. Capul în nisip, indemnizația la zi și speranța că cetățeanul are memoria suficient de scurtă încât mâine să fie preocupat de alt scandal. Și poate chiar funcționează. Numai că eu am o problemă. Pe unii dintre oamenii aceștia i-am votat . Nu le-am cerut audiență privată. Nu le-am cerut funcție. Nu le-am ceru...

  Guvernul Mureșan nu este miza. România este. Am o întrebare pentru cei care astăzi negociază, refuză, condiționează, calculează și numără voturi prin Parlament: Ați uitat de noi? Nu de noi, „electoratul”. Cuvântul acela care devine brusc important înainte de alegeri. De noi, oamenii. Cei care v-am trimis acolo. La alegerile parlamentare nu v-am dat votul ca să vă apărați orgoliile. Nici ca să demonstrați cine este mai tare într-o coaliție, cine a cedat primul, cine l-a pus la punct pe celălalt sau cine mai câștigă două procente în următorul sondaj. V-am trimis în Parlament să reprezentați România. Știu. Sună aproape naiv în politica românească. Dar, tehnic vorbind, pentru asta sunteți acolo. Înainte să înceapă obișnuita împărțire în galerii — „ești cu Mureșan” sau „ești împotriva lui” — să lămurim ceva: Nu despre asta este vorba. Nu cer nimănui să creadă că un anumit premier este salvarea României. Dacă programul este prost pentru români, spuneți asta. Dacă măsurile propuse fac r...

  Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție. Punct. Nu „aproape nevinovat”, nu „probabil vinovat”. Până când o instanță decide definitiv altceva, este nevinovat. Dar după ce Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă și l-a plasat sub control judiciar, Georgescu a venit cu o formulă pe care România a mai auzit-o: „Sunt dosare instrumentate politic.” ( euronews.ro ) Și aici apare problema mea. Nu cu nevinovăția lui. Cu expresia. Dosar politic. Bun. Dar faptele? DIICOT susține că, începând din 2021, trei persoane — doi cetățeni români și un cetățean italian — ar fi construit un mecanism prin care unui om de afaceri i s-ar fi promis accesul la o finanțare externă. Omul spune că a transferat în total 1,1 milioane de euro , iar finanțarea nu s-a mai realizat. Sunt acuzații. Trebuie probate. Georgescu le poate combate. Instanța va decide. ( digi24.ro ) Dar dacă răspunsul este pur și simplu „dosar politic” , eu tot rămân cu niște întrebări...

Un articol ceva mai lung decât cele pe care le public de obicei. Cu premeditare. Dacă ai venit pentru trei fraze, o concluzie și următorul scroll, s-ar putea să te dezamăgesc. Textul acesta este mai lung pentru că încerc să explic ceva ce nu încape într-un slogan: de ce există blogul acesta, ce încerc să fac aici, ce fel de Românie mi-aș dori și de ce cred că, înainte să cerem permanent ceva de la ceilalți, avem și noi câteva întrebări de pus în fața oglinzii. Nu este program politic. Nu este doctrină. Nu este nici încercarea unui anonim de pe internet de a vă explica vouă cum trebuie trăită viața. Doamne ferește. Abia reușesc să mă lămuresc pe mine. Este mai degrabă contractul meu cu cititorul. Ce cred. De ce scriu. Cum încerc să judec lucrurile. Unde vreau să ajung. Și ce nu sunt dispus să sacrific pe drum. Poate vei fi de acord cu jumătate. Poate cu nimic. Foarte bine. Dar dacă ajungi până la capăt, măcar vei ști exact cine vorbește de partea cealaltă a ecranului. Sunt Ionel Balica....